Date oficiale: Care este salariul mediu în Bihor

Efectivul de salariaţi, la nivelul judeţului Bihor la sfârşitul lunii ianuarie 2023 a fost de 182.808 persoane, în creștere cu 933 salariaţi faţă de efectivul înregistrat la sfârşitul lunii decembrie 2022, a anunțat Direcția Județeană de Statistică Bihor.

Câştigul salarial mediu brut în luna ianuarie 2023 în judeţul Bihor a fost de 5.361 lei/persoană. Câştiguri salariale medii brute peste media judeţului au realizat salariaţii din servicii (5.480 lei). Câştiguri salariale medii brute sub media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (5.242 lei) şi salariaţii din agricultură, silvicultură şi pescuit (4.681 lei).

Câştigul salarial mediu net în luna ianuarie 2023 în judeţul Bihor a fost de 3.373 lei/persoană. Câştiguri salariale medii nete peste media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (3.480 lei).

Câştiguri salariale medii nete sub media judeţului au realizat salariaţii din agricultură, silvicultură şi pescuit (3.244 lei) cât și salariaţii din servicii (3.300 lei).

Distribuie informația
Alte știri