De 1 Martie, polițiștii bihoreni vor distribui în trafic mărțișoare, create de elevi

Duminică, 1 martie a.c., începând cu ora 11.00, continuând tradiţia anilor precedenţi, poliţiştii Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii împreună cu polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier și polițiștii Biroului Rutier – Poliția Municipiului Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor alături de reprezentanții Asociației pentru Educație și Siguranță Rutieră vor acţiona în trafic, pe raza Municipiului Oradea și pe toate drumurile naționale din județ, pentru a oferi doamnelor şi domnişoarelor participante la trafic mărţişoare cu mesaje preventive şi recomandări utile, marcând astfel, simbolic, ziua de 1 Martie.

Cele peste 600 de mărțișoare pe care polițiștii bihoreni le vor oferi în trafic sunt realizate de elevii de gimnaziu implicați în activitățile preventive desfășurate de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității în cadrul unor proiecte preventive.

Peste 600 de elevi de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, Liceul „Don Orione”, Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Școala Gimnazială nr.11 Oradea, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din municipiul Oradea,  Liceul Teoretic „Constantin Șerban” din Aleșd, Școala Gimnazială „Nicolae Bogdan” Vașcău, Școala Gimnazială nr.1 Lăzăreni și Școala Gimnazială „Aurel Pop” din Oșorhei, Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” din Ștei au creat și realizat mărțișoarele cu mesaje preventive.

Mesaj precum „Viteza ucide!” „Stop accidentelor rutiere!”, „Centura de siguranță salvează vieți!”, „Nu da sms-uri la volan!”, „Atenție în trafic!”, „Violența nu este o soluție!”, „Fii preventiv, alege siguranța!”, „Fii atent la traversare!”, „Nu lăsa bunuri la vedere în autoturism!” sunt atașate mărțișoarelor create manual de copii și vor fi distribuite conducătorilor auto și pietonilor de polițiștii de prevenire și rutieri bihoreni. Pe spatele fiecarui mărțișor se regăsește numele copilului care l-a realizat și școala de unde acesta provine.

Distribuie informația
Alte știri