CSM Oradea a debutat cu victorie în noul sezon competițional la handbal masculin. Formația antrenată de Cosmin Liberț și Dan Pițigoi a triumfat, scor 39-22, pe terenul echipei CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu, în prima etapă din Divizia A – ediția 2024/25.
Albert Vizitiu a înscris 10 goluri, Paul Oargă și Adrian Urda au marcat de câte 7 ori, iar Marius Negru și Ianus Dumitrescu au punctat de câte 4 ori. Alți cinci jucători au avut cel puțin o reușită pentru CSM Oradea. De cealaltă parte, Vlad Buioca Bondoc a marcat 6 goluri pentru Târgu Jiu.
Următorul meci are loc pe 22 septembrie anul curent, pe teren propriu. Adversar va fi Universitatea Craiova, la Arena Antonio Alexe. Intrarea va fi liberă.