Decizia judecătorilor în cazul românului care a produs accidentul cumplit din Italia

Foto: Vigili del Fuoco

Românul care și-a pierdut doi dintre copii, dar și părinții în tragicul accident de pe autostrada A1 din Italia a rememorat, în fața anchetatorilor, ultimele clipe înainte de tragedie. Plângând, șoferul de 30 de ani, a recunoscut că a adormit la volan câteva secunde, pentru că era extrem de obosit după ce condusese 30 de ore din România.

O fetiță de 10 luni, un băiețel de 10 ani și părinții bărbatului au decedat pe loc in urma impactului cu TIR-ul oprit în refugiu. Fratele acestuia, de 14 ani, a fost rănit, la fel și soția lui.

Anchetatorii au descoperit că românul nu consumase băuturi alcoolice și că avea permisul de conducere în regulă.

În urma audierii de luni, judecătoarea a dispus măsura arestării la domiciliu a lui Emil Ciurara, care a mărturisit că vrea să participe la funeraliile celor patru.

Românul riscă 21 de ani de închisoare, însă, dacă judecătorii decid că există circumstanțe atenuante, pedeapsa ar putea ajunge la 4 ani de închisoare.

Între timp, soția acestuia și fratele au ieșit din spital, starea lor fiind bună.

Distribuie informația
Alte știri