Declarația prefectului Dumitru Țiplea privind Raportul activităților desfășurate în ultimele 2 luni de instituțiile teritoriale MAI

Stimați bihoreni, aș dori să vă prezint o sinteză a ultimelor două luni de activitate a celor trei instituții care sunt în coordonarea mea directă: Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Inspectoratul de Jandarmi Bihor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana.

În cele două luni care au trecut de la 1 martie și până în prezent, prin Vama Borș au tranzitat un număr de 192.659 de persoane, adică, aproximativ 100.000 de persoane pe  lună. Dintre aceste persoane 74.491 de persoane au fost însoțite în convoaie pentru tranzitarea județului Bihor până la limita de județ cu județele vecine, de unde au fost preluate de celelalte județe.

A fost efectuat un număr de 531 de transporturi de persoane, venite pe jos din Ungaria. A fost un fenomen care s-a întâmplat în ultimele doua luni, persoane care au tranzitat Ungaria cu autocare, date jos și trecute pe jos în Vama Borș iar noi am efectuat transportul în județele de domiciliu ale acestor persoane. S-au mai efectuat 62 de transporturi către unitățile spitalicești din județul Bihor, 192 de transporturi către centrele de carantină.

În ultimele două luni, din totalul de 192.659 de persoane tranzitând prin Vama Borș, au rămas în județul Bihor peste 33.000 de persoane practic, peste 33.000 de bihoreni s-au întors în țară, suntem mai mulți cu 33.227 de bihoreni.

Misiunile efectuate de cele trei arme în această perioadă au fost următoarele: jandarmii au efectuat un număr de 2.114 misiuni în care au implicat 5.122 de cadre; pompierii militari de la ISU Crișana au efectuat un număr de 258 de misiuni, în care au implicat zilnic, în medie, 28 de cadre; Poliția Locală a efectuat un număr de 137 de misiuni, în care a făcut transportul a 918 persoane iar Inspectoratul Județean de Poliție Bihor a efectuat un număr de 3.887 de misiuni în care au fost implicate zilnic un număr de 349 de cadre.

A fost o onoare și este o onoare să-i coordonez pe acești oameni dedicați, care stau în prima linie și cărora le mulțumesc.

În alta ordine de idei, în județul Bihor,  am avut un număr de 2.531 de persoane în carantină. La un moment dat în carantinele din Bihor erau aproximativ 10% din total carantinați în România. Am pornit cu un centru de carantină, după care am extins urgent până la 11 centre de carantină pentru că situația o impunea, având la un moment dat 1.700 de persoane în carantină.

Am luat o decizie singulară sau unică la nivel de țară de a testa la ieșirea din carantină toate persoanele care trebuiau să plece după 14 zile acasă. Am constatat că există un număr mare de pozitivi în carantină și am continuat cu această măsură până astăzi, astfel avem 150 de pacienți în Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” și 500 de persoane în secția exterioară a spitalului, persoane provenite din carantina în urma testărilor. 

Măsurile luate au fost pentru a proteja spitalele, pentru a proteja și a menține funcțional Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” pentru cazurile grave și pentru a preveni transmiterea intracomunitară. 

Am mai făcut câteva confiscări de materiale de protecție care erau pe cale să iasă din țară. Un număr de aproape 70.000 de măști, peste 25.000 de pachete de șervețele dezinfectante și aproximativ 221.000 de perechi de mănuși. Toate aceste materiale de protecție intenționăm să le oferim gratuit categoriilor vulnerabile de cetățeni.

Mulțumesc tuturor pentru colaborare și asigur întreg județul Bihor și cetățenii Bihorului că ne facem datoria și suntem pentru ei și alături de ei.

https://www.facebook.com/prefecturabihor/videos/692608854847615
Distribuie informația
Alte știri