Decret important care îi vizează pe cei care urmează să iasă la pensie mai repede

Președintele Klaus Iohannis a semnat un decret important care îi vizează pe cei care urmează să iasă la pensie.

E vorba despre o lege care prevede extinderea categoriilor de persoane ce beneficiază de reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare. Aceștia sunt cei care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluare din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.

Actul normativ modifică articolul 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(5) Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu sau de radiații din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice și/sau de cocs metalurgic, precum și a emisiilor de amoniac și derivate, respectiv localitățile Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna, Târgu Mureș, Drobeta-Turnu-Severin, Târnăveni, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Uricani, Hunedoara, Călan, Brad, Criscior, Vețel, Șoimuș, Baia de Criș, Ghelari, Teliuc, Certej, Băița, Orăștie, Deva din județul Hunedoara, pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)”.

COMPANIE DE TRANSPORT INTERNAȚIONAL MĂRFURI ȘI LOGISTICĂ din Parcul Industrial Borș
ANGAJEAZĂ ECONOMIST SENIOR
CONDIȚII
Absolvent studii superioare economice
Vechime minim 5 ani in domeniu, cuprinzând toate aspectele activității financiar-contabile
Cunoșterea temeinica a legislației financiar-contabile in vigoare
Cunoștințe de operare MS Office (Word, Excel);
CV se trimite la adresa angajări@inovativlogistic.ro, pentru programare interviu

Alte știri