Demararea procedurii de expropriere pentru prelungirea Centurii Beiuș înspre localitatea Delani, apobată

Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinar de joi, 18 august, demararea procedurii de expropriere pentru prelungirea Centurii Beiuș înspre localitatea Delani.

Drumul nou se va continua din viitorul nod rutier al Centurii Beiuș, de la intrarea în municipiu, pe DN76. Va urca, spre stânga, printre stația de deșeuri și pădure, până la drumul județean, înainte de Delani.

Tronsonul va avea o lungime de 2 kilometri și va fi prevăzut cu două benzi, câte una pe sens. Noul tronson va face legătura între Centura Beiuș și DJ 764 Beiuș – Roșia – Aleșd și va asigura accesul către viitorul Parc Industrial Beiuș.

Potrivit studiului de fezabilitate, valoarea proiectului este de 22.306.784,47 lei, inclusiv TVA. Proiectul ar putea fi finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.

Hotărârea adoptată joi cuprinde lista cu terenurile care constituie coridorul de expropriere necesar investiției, cu o suprafață totală de 27.974 mp. Valoarea despăgubirilor, conform raportului întocmit de evaluatori, se ridică la 61.785,46 lei.

Acest tronson vine în prelungirea Centurii Beiuș, a cărei lungime este de 7,33 de kilometri. Varianta de ocolire va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, iar profilul transversal cuprinde următoarele caracterisitici: lățimea părții carosabile – 7 metri + supralărgiri, lățimea benzii de încadrare – 2 x 0,75 metri, lățimea acostamentului – 2 x1,70 metri.

Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, prin parteneriatul cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Distribuie informația
Alte știri