Începând cu sfârșitul lunii martie 2022, pe traseul șoselei de legătură Oradea – Autostrada Transilvania, s-au derulat cercetări arheologice preventive, care, printre altele, au dus și la descoperirea unui cimitir datat în secolele XVIII-XX, aflat la nord de localitatea Sântion.
Acest cimitir vechi al localității Sântion, aflată la circa 7 km vest de Oradea, apare prima oară pe harta datată între anii 1809 – 1818; o altă menţiune cartografică este cea din anul 1869 și o ultimă datare cartografică este din anul 1941, cimitirul fiind deja probabil abandonat în favoarea noului cimitir, funcţional şi astăzi, aflat la sud, mult mai aproape de biserica reformată din localitate. Înfiinţarea cimitirului este greu de apreciat. Putem opina că poate fi legat de legile sanitare luate spre sfârşitul domniei împărătesei Maria Tereza, cândva după anul 1770, ca urmare a catastrofalelor epidemii de holeră care au bântuit în regiune. Menționăm faptul că, pe primele hărți, cimitirul apare ca un şir lung de câte două rânduri de morminte întinse pe direcția nord – sud, în marginea de est a drumului care mergea spre localitatea Santăul Mic, aflat la nord – vest de Sântion. Până la începutul secolului XX, cimitirul s-a extins spre est, pe rânduri succesive de înhumări. Din informațiile primite de la localnici, ultimele înhumări au avut loc în anii ’30 ai secolului XX.
Pe suprafaţa afectată de proiectul centurii de legătură Oradea – Autostrada Transilvania au fost numărate 289 gropi de morminte, rezultate în urma raderii cu utilaje a întregii suprafeţe, majoritatea cu un singur înhumat; există însă şi cazuri de dublă, triplă sau, rar, chiar cvadruplă înhumate, cu siguranţă membrii aceleiaşi familii, decedaţi probabil la date diferite.
Orientarea scheletelor este est – vest, cu o singură excepţie – cea a unui copil aşezat la capul părinţilor, dar cu orientare nord – sud – cauza probabilă fiind locul mic destinat înhumărilor şi implicit densitatea mare a acestora. Scheletele cercetate au mâinile întinse de-a lungul corpului, pe piept sau pe bazin şi aparţin bărbaţilor, femeilor şi copiilor. În unele cazuri, mai ales în cazul scheletelor aflate în partea de nord a cimitirului, acestea au fost măcinate de aciditatea crescută a solului lutos. Au fost descoperite şi sicriele din lemn în care au fost așezați decedații, precum şi un număr ridicat de cuie. Există, de asemenea, gropi de morminte cu „nişă”, aparţinând aceleiaşi familii, unde gropii iniţiale, la decesul ulterior al unui alt membru al familiei, i s-a săpat o cavitate lângă primul decedat, tocmai datorită spațiului limitat aflat între morminte. Menționăm faptul că au fost descoperite şi gropi de morminte goale: cu siguranţă în aceste cazuri avem de-a face cu transferul decedatului (decedaţilor) în noul cimitir al Sântionului. Inventarul mormintelor este modest: au fost descoperite oglinzi de formă circulară, o sticlă şi copcii (nasturi) de tip moş – babă. Unuia dintre cei înhumaţi i s-a păstrat pălăria; a fost găsită, de asemenea, o singură monedă, probabil un crăiţar.
Au fost cercetate şi un număr de 16 complexe atribuite diferit: culturii Tiszapolgar şi populaţiilor sarmatice. Primele sunt de dimensiuni relativ mici, cu foarte puţină ceramică în interior. Gropile sarmatice, de dimensiuni mari, conţin o cantitate ceva mai mare de ceramică, de culoare cenuşie, bine lucrată. A mai fost cercetat şi un cuptor din care s-a păstrat doar urma vetrei, puternic deteriorată. Gropile de mormânt au penetrat masiv complexele mai sus amintite.
Menționăm faptul că, în acord cu factorii decizionali ai locului, după finalizarea cercetărilor arheologice, scheletele vor fi reînhumate într-o parcelă specială din cimitirul nou de la Sântion.
Conducerea Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal
