Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat vineri, 17 decembrie, că centralele individuale de apartament nu vor mai fi permise în blocurile noi din luna ianuarie sau februarie, cel târziu.
„Pentru viitor propunerea mea este să nu mai permitem centralele individuale în blocurile noi. Vorbim strict de viitor și doar de construcțiile noi. Centrale doar la comun, la nivel de bloc sau scară și cu eliminarea fumului deasupra, la o înălțime de 40-50 de metri, care practic să ducă noxele cât mai departe de nivelul la care este cetățeanul. Aceasta este soluția peste tot în lume, de aceea vedeți la centrale coșuri foarte înalte.
Măsura ar urma să fie aplicată din ianuarie sau cel târziu februarie, anul viitor. Dezvoltatorii nu vor mai putea permite instalarea centralelor proprii în apartamentele din blocurile nou construite.
„În ianuarie sper să avem actul normativ, am discutat în coaliție, am făcut propunerea, o să intrăm cu act normaltiv în Guvern. Sper să aprobăm în ianuarie, februarie cel târziu, a mai spus ministrul.