Direcția Arhitectului Șef din cadrul Primăriei Oradea va continua proiectele de interes major pentru comunitate

În anul 2023, Direcția Arhitectului Șef din cadrul Primăriei Oradea își propune să continue proiectele de amenajare a spațiilor publice importante din oraș. Este vorba despre Studiul de fezabilitate privind reamenajarea străzii Primăriei și Piața Rahovei (propusă Piața Concordiei)  în vederea creșterii calității spațiilor publice; respectiv Masterplan și Plan urbanistic zonal – Regenerare Urbană cartierul Cantemir – Nufărul 1.

„De asemenea, ne propunem ca în anul 2023 să demarăm proiecte de interes major pentru comunitate, în domenii considerate deficitare, cum sunt spațiile publice pentru comunitate sau spațiile verzi de calitate. Este vorba despre PUD în zona stației CFR, PUZ și constituire drumuri colectoare calea Ogorului, tronson Nufărului DC54, PUZ creare accesibilitate din strada Bihorului și PUZ  regenerare urbană zona str. Meiului, Vavilov, Lotus”, a mai punctat arhitectul-șef Radu Fortiș.

Distribuie informația
Alte știri