Discriminare etnică sau management inteligent în satul bihorean Cheriu?!

În satul Cheriu încep să se încingă ușor spiritele. Locuitorii de pe mai multe străzi se simt discrimați și lăsați de o parte în proiectele de dezvoltare a comunei. La începutul străzilor lor se oprește asfaltul, iar acum conductele de gaz nici nu se îndreaptă într-acolo. Oamenii sunt convinși că este discriminare etnică, locuiesc în colonia de romi.

„Toată strada noastră vrea gaz. Dar conductele nu vin aici, iar când am întrebat un consilier local de ce nu vine gazul și aici, ne-a întrebat ce facem noi cu gazul?”, spune revoltat Adrian S., unul dintre locuitori. „În fața străzilor care vin în colonie se oprește asfaltul, dar străzile apar ca asfaltate, acum gazul. Va fi la fel și cu canalizarea? În sat nu este canalizare, dar celelalte străzi sunt asfaltate. Au venit de la primărie, au strâns semnături și serii de buletine pentru susținerea proiectelor, iar acum nici gaz, nici asfalt! Cum vor să integreze romii în societate, dacă îi exclud de la lucruri elementare?”

Iritarea locuitorilor crește și după ce au aflat că nici alte străzi din Cheriu nu sunt incluse în proiect, dar acum rețeaua se prelungește într-acolo. Ei sunt convinși deja că asta se întâmplă pentru că pe străzile respective locuiesc cine trebuie.

Primarul comunei Oșorhei Ioan Gligor spune că este de fapt o problemă de management și de timp. Doar 60% din comuna Oșorhei este pentru început în proiectul de introducere a gazului.

„Dacă oamenii vor avea răbdare, ajunge gazul și la ei. În contract este prevăzut că partenerii noștri care realizează lucrarea vor reinvesti anual o parte din profit pentru extinderea rețelei. Să nu uităm că suntem singura comună care introduce gaz în toate satele aparținătoare.” Referindu-se la străzile neasfaltate, primarul spune că este ilogic să asfalteze acum străzile, iar când va fi introdusă canalizarea, să spargă iar tot. „Nu facem o stradă până nu se introduc utilitățile”, spune Ioan Gligor. „În Oșorhei avem un cartier unde se construiesc o sută de case pe an. Nici acolo încă nu este gaz sau canalizare. Dar vor fi”, ne asigură edilul comunei Oșorhei.

Daniela Stoica

Alte știri