Discuţiile privind planul de relansare economică de la Summitul UE vor fi reluate

Foto: stirileprotv.ro

Summitul de la Bruxelles consacrat planului de relansare economică post-coronavirus pentru Uniunea Europeană a fost suspendat după a treia noapte de tratative şi va fi reluat luni la ora locală 16:00 (14:00 GMT), a anunţat luni dimineaţă un purtător de cuvânt al Consiliului European, transmit AFP şi dpa.

Conform unei surse europene, o nouă propunere va fi distribuită delegaţiilor celor 27 de state membre, bazată pe o valoare a subvenţiilor de 390 de miliarde de euro.

Această sumă este mult redusă faţă de cele 500 de miliarde de euro drept subvenţii, incluse în proiectul iniţial al Comisiei Europene şi considerate inacceptabile de către ţările ”frugale” (Olanda, Austria, Suedia şi Danemarca, care sunt susţinute de Finlanda).

Distribuie informația
Alte știri