Distribuitorii care nu vor citi contoarele în termen de şase luni în cazul energiei electrice şi de trei luni pentru gazele naturale vor fi obligaţi să le plătească clienţilor o compensaţie de 100 de lei, a anunţat miercuri seara Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege. El a spus că în momentul în care nu vor citi un milion de contoare suma pe care o vor avea de plată va ajunge la 100 de milioane de lei.
Vicepreşedintele ANRE a subliniat că în prezent se află în dezbatere publică două modificări ale standardelor de distribuţie la energia electrică şi la gaze naturale, care prevăd astfel de măsuri, în condiţiile în care amenzile prevăzute de lege nu sunt foarte mari.
El a adăugat că fiecare consumator are dreptul de a citi contorul şi de a trimite indexul contorului în fiecare lună, iar furnizorul este obligat să factureze.