Doar 12 zile rămase pentru înregistrarea în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare

RetuRO Sistem Garanție-Returnare S.A., administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), anunță operatorii economici care produc sau comercializează produse din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, în ambalaje primare nereutilizabile din plastic, sticlă sau aluminiu, cu dimensiuni între 0,1 litri și 3 litri, că mai au la dispoziție două săptămâni ca să-și îndeplinească obligația legală de înregistrare în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), până pe data de 28 februarie 2023. 

Înregistrarea se face online pe site-ul www.returosgr.ro al administratorului SGR și este o obligație legală, conform Hotărârii de Guvern nr. 1074/2021. Neîndeplinirea obligației legale de înregistrare în baza de date a SGR până la termenul stabilit prin legislație se sancționează cu amenzi de până la 40.000 de lei sau suspendarea temporară a activității, până la înregistrarea acestora. 

Companiile vizate să se înregistreze sunt, fără excepții, producătorii și importatorii de băuturi dar și companiile care comercializează băuturi către consumatorii finali, inclusiv magazinele online, operatorii care vând prin intermediul automatelor, industria HoReCa dar și cei care comercializează aceste produse ca și gamă complementară (ex. librării, magazine de electrocasnice și electronice etc). 

Distribuie informația
Alte știri