Doi octogenari, răniți de suflul unei explozii produse în urma acumulării de gaze în locuință

Joi, 20 februarie a.c., pompierii militari aleșdeni au acționat pentru salvarea a doi octogenari răniți de suflul unei explozii produse în urma acumulării de gaze în locuință.

În jurul orei 18.40, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la o locuință situată în localitatea Gheghie, comuna Aușeu.

Pentru gestionarea situației de urgență semnalate, la adresa indicată de apelantul numărului unic 112, au fost mobilizate cu operativitate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, din care două de stingere și unul de prim ajutor calificat, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).  Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că în locuință s-a produs o explozie, cel mai probabil în urma acumulării de gaze de la o butelie al cărei furtun era fisurat, deflagrația nefiind urmată de incendiu, însă suflul acesteia a provocat rănirea proprietarului și a soției acestuia și a deteriorat 2 uși, o fereastră, o canapea, o chiuvetă, un aragaz și tavanul.

Echipajele de stingere au evacuat de urgență butelia din locuință și au acționat pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, respectiv pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, iar pompierii militari paramedici și echipajul SAJ au acordat îngrijirile necesare bărbatului, în vârstă de 85 de ani și soției acestuia, în vârstă de 75 de ani,  care prezentau arsuri de gradul I la nivelul feței și al mâinilor, victimele fiind transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.

Distribuie informația
Alte știri