Doi universitari orădeni la Conferința internațională „Latinitate, romanitate, românitate” de la Chișinău

Universitatea de Stat din Moldova va găzdui, în zilele de 3 și 4 noiembrie 2023, cea de a VII-a ediție a conferinței științifice internaționale „Latinitate, romanitate, românitate”.

Evenimentul științific se va desfășura la Chișinău. Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” Oradea – Chișinău, este, alături de universitatea de stat moldoveană, coorganizator al acestei manifestări. 

Universitatea din Oradea va fi reprezentată la această manifestare de prorectorul prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș și de decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării (FIRISPSC), prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa.

Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, cel care este și directorul Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” Oradea – Chișinău, va vorbi despre „Imaginea românilor din Principate, reflectată în descrierile călătorilor străini (1710-1810).

Decanul IRISPSC, prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa va prezenta conferinței comunicarea științifică „Ideologie și cultură în ultimii ani ai regimului Nicolae Ceaușescu. Cazul cinematografiei românești”.

Cu prilejul conferinței de la Chișinău va avea loc și lansarea volumului „Latinitate, romanitate, românitate”, publicat cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri