Donează o pătură! Asociația Cultură în Mișcare vrea să strîngă 400 de pături pentru a le trimite în Ucraina

Anul acesta, fiecare dintre noi a sărăcit un pic mai mult, a obosit un pic mai mult, fiecare dintre noi are câteva probleme sau griji în plus. Totuși, noi (încă) ne putem pregăti în pace pentru sărbători. În Ucraina însă este război în continuare, oamenii de-acolo înfruntă deja o iarnă în care energia electrică, căldura și chiar conversațiile la telefon sunt un lux, a transmis Asociația Cultură în Mișcare într-un comunicat de presă.

La Cultură în Mișcare am făcut anul acesta cât am putut pentru refugiații ucraineni. Am sperat că războiul acesta se va termina curând. Nu s-a terminat și este nevoie în continuare de ajutor. Din păcate, știrile despre război au intrat cumva în cotidian, ne-am obișnuit cu ele iar ajutorul pentru acești oameni s-a diminuat. Ținem legătura cu comunități de români din zona Cernăuți și cu alți români care ii ajută. Necesitățile de-acolo sunt mari și, sincer, ne depășesc capacitățile și puterea. Tocmai de aceea nu ne-am asumat că vom reuși, nu am promis nimic, dar cel puțin vom încerca să ajutăm pentru că orice gest poate face o mică diferență.

Vrem să strângem 400 de pături pe care să le trimitem în Ucraina, în Cernăuți. O pătură costă, în medie, 50-60 de lei. Mulți dintre noi avem însă deja în șifonier o pătură în stare bună cu care nu avem ce face. Avem încredere că putem strânge destule astfel încât să facem nopțile unor oameni în nevoie un pic mai suportabile.

Cum putem face asta, împreună:

 Puteți dona bani pentru o pătură (sau mai multe) în contul Asociației Cultură în Mișcare cu precizarea “pătură”. Toți banii vor fi folosiți pentru acest proiect, nu reținem niciun leu. Datele sunt aici:

Asociația Cultură în Mișcare, CIF 28097125

IBAN RON RO29WBAN00991V069878RO01, Banca Intesa Sanpaolo 

– Puteți dona o pătură lăsând un mesaj la contact@culturainmiscare.ro. Va rugăm însă mult de tot să fie în stare bună și curată.

Mulțumim pentru ajutor. Sărbători fericite!

Distribuie informația

Sogema face angajări. Se caută muncitori calificați și necalificați pentru croit, călcat, cusut cu mașina și cusut manual. Informații suplimentare la numerele de telefon: 0359412081 și 0773964846

Alte știri