Dosarul ”Angiograful”, trimis în judecată de DNA Oradea

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

Persoană fizică, administrator al SC S&T MEDTECH SRL (fosta SC GADAGROUP ROMÂNIA SRL), în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

SC S&T MEDTECH SRL (fosta SC GADAGROUP ROMÂNIA SRL), în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2013, în cadrul implementării proiectului „Centrul Euroregional de Intervenție Cardio -Vasculară Invazivă Viva Anima”, administratorul SC S&T Medtech SRL (fosta SC Gadagroup România SRL), ar fi pus la dispoziția asociației câștigătoare și beneficiarului, Primăria municipiului Oradea, mai multe documente justificative din care rezulta că echipamentul medical „Angiograf mixt cardiovascular”, ce urma să fie achiziționat în contextul menționat mai sus, este unul nou, în condițiile în care acesta ar fi fost unul recondiționat (având componente reciclate în proporție de 20-30%).

Precizăm că, în manualul de implementare a proiectului, era prevăzut, printre altele, că poate fi rambursat doar costul echipamentelor noi, achiziționarea celor second-hand fiind neeligibilă.

Ulterior, reprezentanții primăriei municipiului Oradea, fără vinovăție, ar fi depus mai departe documentele respective la Autoritatea Contractantă care a decontat pe nedrept suma de 2.470.462 lei, fără TVA (contravaloarea echipamentului).

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a comunicat la dosarul cauzei constituirea de parte civilă în cauză cu suma menționată mai sus.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii față de cei doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Distribuie informația
Alte știri