Dosarul „Simonia”. Capii bisericii ar fi luat bani pentru a numi preoti in Episcopia Ortodoxa Oradea

UPDATE : COMUNICATUL EPISCOPIEI:

„Urmare a cercetărilor efectuate de către Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, la Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, în data de 15 septembrie 2016, au fost puse la dispoziția organelor de cercetare toate documentele solicitate, nu au fost ridicate obiecte și nu au fost identificate valori sau sume de bani nejustificate. De asemenea, nu a fost precizată calitatea procesuală a Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, sau a vreunei alte persoane de la Centrul Eparhial.

 Nedorind a prejudicia în vreun fel rezultatele cercetărilor, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei se abține de la alte declarații pe acest subiect, exprimându-și încrederea în instituțiile abilitate ale Statului.”

………………………………………..

„Simonia” este pacatul vanzarii de cele sfinte pe bani, pe daruri materiale sau angajamente de influenta sociala sau politica, indeosebi a hirotoniei si a altor demnitati bisericesti pentru care pacat cel ce hirotoniseste si cel ce se hirotoniseste precum si cel ce a mijlocit sub diferite forme de vanzare vor avea o grea osanda asemenea cu cea data de Sfantul Petru lui Simon Vrajitorul: „Banii tai sa fie cu tine intru pierzarea iadului (F. Apostolilor 8, 20) fiindca banul este o unitate de masura pentru cele materiale si nu pentru cele spirituale. (SURSA : http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/pravila-bisericeasca/simonia-82058.html).

Procurorii DNA n-au avut in vedere dreptul canonic( care pedepseste si el  „simonia”)  ci pe cel penal, atunci cand au descins joi dimineata la sediul Episcopiei Ortodoxe si la Manastirea Izbuc.  Potrivit unor surse judiciare, ancheta DNA ar viza ocuparea posturilor de preoti in schimbul platii unor sume de bani catre episcopul Sofronie Drincec. Faptele de coruptie s-ar fi realizat prin intermediul staretului de la Izbuc, Mihail Tarau.

Directia Nationala Anticoruptie n-a dat prea multe detalii din dosar, purtatorul de cuvant al institutiei, precizand pentru vocea.biz doar ca perchezițiile de joi au legătură cu o cauză penală ce vizează suspiciuni de corupție comise în perioada 2014 – 2016.

Vizati ar fi arhimandridul Mihail Tarau, staretul manastirii dar si episcopul Sofronie Drincec.  Mihail Tarau este fratele Cameliei Dindelegan, cadrul didactic la Universitatea Oradea de la care a pornit dosarul de coruptie in care este implicat si rectorul Constantin Bungau.

Distribuie informația
Alte știri