Doua cazane de incalzire au explodat in Salonta si Beius

În data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 12.05, pompierii militari din cadrul Detașamentului Salonta au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență constând în explozia unui cazan de încălzire, produsă la o locuință situată pe strada 22 Decembrie din localitate, eveniment soldat cu distrugerea cazanului și deteriorarea acoperișului încăperii în care acesta era amplasat.

În aceeași zi, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Beiuș, din care unul de paramedici, au fost mobilizate la un eveniment similar, produs la o gospodărie de pe strada Salcâmilor din municipiu, explozia cazanului de încălzire provocând, din păcate, în acest caz, pe lângă pagube materiale (constând în cazanul de încălzire, o cadă și aproximativ 15 metri pătrați acoperiș) și rănirea proprietarului.

Echipajul de stingere a procedat la înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, iar pompierii militari paramedici i-au acordat octogenarului, care prezenta arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corpului, primul ajutor calificat, predându-l ulterior unui echipaj al Serviciului de Ambulanță.

Distribuie informația
Alte știri