Două centre de asistență pediatrică pentru virozele respiratorii, în Oradea

Foto: playtech.ro

Ministerul Sănătăţii a anunţat joi că au fost înfiinţate centre de evaluare care asigură asistenţa medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii, pentru a uşura accesul la asistenţă medicală pentru copii şi pentru a reduce aglomeraţia şi timpul de aşteptare în unităţile de primiri urgenţe.

„Pentru aceasta, a fost modificat Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1513/2020. În acest moment, la nivel naţional, sunt pregătite 59 de unităţi ambulatorii pentru copii, cu circuite separate. Copiii care au simptome de viroză respiratorie vor fi evaluaţi clinic de către medicul de familie şi, după caz, clinic, imagistic şi biologic de medicii specialişti din centrele de evaluare. Acestea au spaţii special destinate, cu circuite funcţionale corespunzătoare”, afirmă MS.

Potrivit sursei citate, copiii a căror simptomatologie persistă mai mult de trei – cinci zile sau cei la care se agravează sub tratamentul deja administrat vor fi îndrumaţi de medicul de familie către centrele de evaluare pediatrică.

În Bihor vor fi două astfel de centre. Ambele in Oradea. Este vorba despre Spitalul Pelican (strada Corneliu Coposu nr. 14A – 14B, telefon 0259.444.444) care va funcționa de luni până vineri inclusiv între orele 8.00 – 16.00 și respectiv Clinica Davidescu (strada Gheorghe Doja nr 1A, telefon 0359.801.010 și 0359.801.011) cu program de luni până vineri inclusiv în intervalul orar 8.00 – 13.00.

Copiii cu simptomatologie severă sau cei cu factori de risc vor fi direcţionaţi de medicul de familie sau din centrele de evaluare către spital (UPU/CPU), precizează MS.

În Bihor

Distribuie informația
Alte știri