Două competiţii sportive internaţionale organizate în Bihor vor primi fonduri de la Ministerul Sportului

Paisprezece competiţii sportive internaţionale organizate în 2023 în România au primit fonduri de la bugetul de stat, anunţă Ministerului Sportului într-un comunicat de presă publicat, marţi, pe site-ul său oficial.

„Paisprezece competiţii sportive internaţionale majore care urmează a fi organizate în România anul acesta au primit fonduri de la bugetul de stat, prin aprobarea de către ministrul sportului a propunerilor pentru cuantumurile de finanţare a federaţiilor sportive în cadrul programului ‘P6 – Activitate sportivă de excelenţă’, pentru trimestrele II-IV ale anului în curs. Scopul acestui program constă în susţinerea organizării de Campionate Mondiale, Europene şi regionale pe teritoriul României, obiectivele fundamentale fiind promovarea imaginii ţării noastre, dezvoltarea relaţiilor internaţionale în domeniul sportului, dezvoltarea infrastructurii sportive şi atragerea unui număr cât mai mare de participanţi”, se arată în comunicatul citat.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat că prin organizarea acestor competiţii internaţionale sportul dovedeşte că este „cel mai puternic ambasador de ţară”.

Suma totală din bugetul Ministerului Sportului pe anul 2023 pentru programul P6 este de 18 milioane lei (fără rezerva de 10%).

Două competiţii sportive internaţionale organizate în Bihor vor primi fonduri de la Ministerul Sportului. Este vorba despre: FR Karate: Campionatele Mondiale de karate shyto-ryu WSSHRF (Oradea, 18-19 mai 2023) – 170.000 lei si respectiv FR Karate: Campionatele Europene de karate shyto-ryu ESHRKF (Oradea, 20-21 mai 2023) – 200.000 lei.

Distribuie informația
Alte știri