Două familii de sirieni, depistate în apropierea frontierei cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș – au depistat, într-un autoturism care circula în regim de taxi, șase cetăţeni străini din  Siria, care se îndreptau către graniţa cu Ungaria, cu intenția de a trece ilegal frontiera în statul vecin. 

Întrucât aceştia nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost transportaţi la sediul SPF Borș pentru cercetări.


Poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză  formează două familii de cetăţeni din Siria, adulții având vârste cuprinse între 21 și 32 de ani, iar cei 2 minori fiind în vârstă de un an, respectiv un an și șase luni. La cercetări, cetăţeni străini au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontieră în Ungaria, pe jos, cu intenţia de a ajunge în Germania.


Vor suporta acum rigorile legii. La fel și șoferul care i-a transportat.  Totodată, autoturismul a fost indisponibilizat la sediul I.T.P.F Oradea până la finalizarea cercetărilor urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Distribuie informația
Alte știri