Două motociclete de salvare în orașe, complet echipate pentru prim ajutor, au intrat în dotarea ISU Crișana

Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Lidl România, continuă extinderea programului național de dotare a celor mai aglomerate orașe din țară cu motociclete de intervenție urbană, capabile să scurteze timpul de răspuns la cazurile grave, prin adăugarea orașului Oradea pe harta reședințelor de județ beneficiare.

Astfel, două noi motociclete, echipate cu toate dispozitivele medicale necesare acordării extrem de rapide a primului ajutor (defibrilator semi-automat, balon de ventilație, trusă cu laringoscop, aspirator de secreții și geantă medicală de urgență conținând alte echipamente specifice) au intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor. De asemenea, motocicletele au fost dotate cu dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă, dar și cu sisteme speciale de comunicații.

Pentru a putea folosi cele două motociclete, zece paramedici SMURD au beneficiat de cursuri specifice de perfecționare pentru conducerea în condiții periculoase și au primit zece seturi complete de echipamente de protecție moto, tip vară/iarnă.

Sprijinul financiar oferit de Lidl România pentru extinderea acestui proiect în județul Bihor este de aproximativ 400.000 RON.

Acest program a fost demarat inițial în București de către Fundația pentru SMURD prin achiziționarea primelor două motociclete cu ajutorul fondurilor strânse în urma unei campanii de redirecționare a 2% din impozitul pe venit către această cauză. Ulterior, cu sprijinul Lidl România și al clienților retailerului, au fost achiziționate încă cinci motociclete pentru București, printr-o investiție de 690.000 RON, în 2015. Până în prezent au mai fost achiziționate cu sprijinul financiar Lidl România încă 16 motociclete pentru orașele Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov, Galați, Târgu-Mureș, Ploiești și Sibiu în valoare totală de 2.960.000 RON.

,,Acest proiect, demarat de Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Lidl România, reprezintă o dovadă clară a angajamentului nostru de a îmbunătăți și moderniza serviciile de urgență în cele mai aglomerate orașe din țară.

Programul de dotare cu motociclete de intervenție urbană a început cu pași mici, dar siguri, și a evoluat într-o inițiativă națională de succes. Extinderea acestui program și în județul Bihor va aduce beneficii majore comunității, atât prin reducerea timpului de răspuns la cazurile grave și, implicit, prin salvarea mai multor vieți.

Stopul cardio-respirator poate apărea oricând, oriunde și mai ales la oricine. Cu fiecare minut de la instalarea stopului cardio-respirator, dacă nu se intervine cu măsuri de prim ajutor, șansele de supraviețuire ale victimei scad cu aproximativ 10%. Prin utilizarea motocicletelor de intervenție, timpul de răspuns poate fi redus la jumătate, ceea ce înseamnă o diferență semnificativă pentru pacienți.

Totodată, eficiența acestor motociclete nu ar fi posibilă fără dedicarea și profesionalismul colegilor paramedici, care au trecut prin programe intense de pregătire, asigurându-se că sunt gata să facă față oricăror provocări pe care le-ar putea întâlni. Fiecare secundă contează atunci când viața cuiva este în pericol, iar pregătirea și echipamentul adecvat fac diferența în situații de urgență.

Doresc să mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect – de la paramedici și personalul medical, până la susținerea oferită de Fundația pentru SMURD și a partenerilor noștri, Lidl România. Fără efortul și dedicarea fiecăruia dintre voi, nu am fi putut realiza acest progres semnificativ.”, a declarat dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

„Operaționalizarea motocicletelor SMURD la nivelul municipiului Oradea va oferi posibilitatea unei reacții mai rapide în cazul situațiilor de urgență care necesită acordarea primului ajutor.

Cele două motociclete de intervenție urbană SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Crișana” al județului Bihor, vor fi alocate Detașamentului 1 de Pompieri Oradea și vor fi deservite de către zece subofițeri instruiți în vederea folosirii lor, asigurând intervenția coordonată, rapidă și eficientă în zone caracterizate de valori ridicate de trafic în care se produc frecvent ambuteiaje sau în zone cu căi de acces de dimensiuni reduse. Operaționalizarea motocicletelor se va face în tandem, ceea ce presupune dislocarea la caz a celor două motociclete.

Misiunile se vor desfășura pe timpul zilei și doar în condiții favorabile conducerii în siguranță, motocicletele SMURD efectuând zilnic misiuni de patrulare pe principalele artere ale municipiului.”, a declarat General de brigadă Sorin Caba, Inspector Șef, ISU Bihor.

În București, timpul mediu de intervenție cu o motocicletă SMURD este de 3-5 minute, ceea ce face o diferență semnificativă în cazul unor urgențe majore, așa cum este, de exemplu, stopul cardiorespirator, unde timpul mediu de răspuns al unei ambulanțe este de 8 minute și 42 de secunde.

Despre Lidl România

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.350 de magazine și peste 225 de centre logistice și depozite în 31 de țări.

Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.

Distribuie informația
Alte știri