Două noi cazuri de gripă în Bihor. Unul e grav

Direcția de Sănătate Publică anunță că în această săptămână au fost confirmate două cazuri de gripă în județul Bihor, numărul îmbolnăvirilor ajungând la 11.

Cele două persoane sunt o pacientă de sex feminin, în vârstă de 52 de ani, domiciliată în localitatea Avram Iancu, nevaccinată antigripal, confirmată cu virus gripal AH1N1 și un tânăr în vârstă de 15 ani, domiciliat în Oradea, nevaccinat antigripal, confirmat cu infecție virus gripal tip B.

Femeia a fost transferată de la Spitalul Municipal Salonta la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, secția ATI, unde i se administrează și tratament antiviral cu Tamiflu, starea ei fiind gravă. În schimb, adolescentul a beneficiat de tratament simptomatic, iar în prezent starea generală a acestuia este bună.

Evoluția numărului îmbolnăvirilor prin infecții acute respiratorii la populația județului Bihor se află la limita superioară a intervalului de valori specific sezonului în cazul pneumoniilor și bronhopneumoniilor, fiind depășit intervalul de valori specific sezonului în cazul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare.

Distribuie informația
Alte știri