Două podețe din localitatea Vârciorog vor fi refăcute. Comunicat

Foto arhiva

Miercuri, 22 decembrie, a fost lansată procedura de licitație pentru „Achiziția execuției de lucrări la obiectivul de investiții: Podețe pe DJ767 în Comuna Vârciorog – județul Bihor”.

Cele două podețe sunt în localitatea Vârciorog, la km 27+565 și la km 27+700, pe drumul județean DJ767 și vor avea o lungime de 14, respectiv 12,8 metri.

Se vor înlocui podețele existente, deteriorate din cauza unor alunecări de teren. Suplimentar, se impune amenajarea și protecția albiei văii pe zona adiacentă podețelor nou proiectate. La fiecare construcție s-a prevăzut montarea unui parapet metalic flexibil cu o lungime de 16, respectiv 14 metri.  

Potrivit caietului de sarcini, termenul maxim de realizare a proiectului este de 6 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Termenul de depunere a ofertelor a fost stabilit la 10.01.2022, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 901.138,72 lei, fără TVA. Finanțarea proiectului se va face din bugetul Consiliului Județean Bihor.

Distribuie informația
Alte știri