Două staţii de cale ferată din Bihor ar putea intra în reabilitare

Şapte companii româneşti de specialitate au depus oferte în cadrul licitaţiilor publice organizate de compania naţională de căi ferate pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru 44 de staţii de cale ferată, incluse în programul privind modernizarea a 47 de staţii de cale ferată, informează CFR SA printr-un comunicat, potrivit agerpres.ro. Valoarea financiară estimativă pentru elaborarea studiilor de fezabilitate este de 16,5 milioane lei, fără TVA.

Proiectul „Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată”, parte integrantă a Programului Operaţional Infrastructură Mare este inclus în bugetul CFR SA la capitolul fonduri externe nerambursabile şi a fost lansat începând cu luna mai, de cele 8 sucursale regionale de cale ferată – Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov, Galaţi şi Constanţa.

Statiile situate pe raza Sucursalei Regionala CF Cluj sunt: Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Calatori, Beclean pe Somes, Carei precum si Valea lui Mihai si Salonta din judetul Bihor. Acestea se află în etapa de evaluare a ofertelor tehnice, precizează CFR SA.

Distribuie informația
Alte știri