„Drumul meu, aşa cum a fost”, o frescă a perioadei 1937-2017

Supranumit „Mecena al Bihorului”, Ioan Degău sărbătoreşte, sâmbătă, 7 octombrie, 80 de ani de viaţă, lansând, de ziua sa, trei noi volume.

În cartea pe care o semnează, „Drumul meu, aşa cum a fost”, aduce în lumina tiparului un adevărat tablou al vremurilor în care a trăit şi s-a format. Este, in sine, o frescă a perioadei( 1937-2017) pe care generaţia de azi nu o cunoaşte nici din cărţile de istorie.

„Aş mai spune – şi din proprie experienţă – că atunci, ca şi acum, de altfel, cine voia să se realizeze putea să o facă. Chestiunea era – şi este – că dacă nu te ajutai singur, nu te ajuta nimeni, nu-ţi dădea nimeni nimic gratis, ca şi astăzi, de-altfel… Iar, în marea lor majoritate, conducătorii de unităţi din acele vremuri nu numai că erau competenţi, dar erau şi bine intenţionaţi, conlucrau, încercau să facă ceva pentru societate, ceva durabil… S-ar fi putut face şi mai mult, ca şi astăzi, dar adesea pălăria era, şi este, prea mare pentru capul unora, iar fudulia ţinea loc, adesea, de muncă”.

De asemenea, proiectul integrator din cultura bihoreană merge mai departe. Si asta tot graţie lui Ioan Degău. Seria editorială „Crişana tradiţională” a ajuns la volumul IX şi se lansează la Beiuş, alături de cartea „In Honerem Ioan Degău”.

Distribuie informația
Alte știri