S-a finalizat lărgirea drumului județean DJ 797 spre Sântandrei, cu încă o bandă de circulație. Si asta în vederea deblocării ambuteiajelor care se creau atât la intrarea, cât și la ieșirea din localitate.
Lărgirea drumului s-a făcut pe o lungime de 400 metri de la trecerea la nivel cu cale ferată – sensul spre Sântandrei, până în dreptul imobilului aparținând Penitenciarului Oradea.
Lucrările au constat în lărgirea carosabilului cu o lățime de 3,2 m, la care se adaugă acostamentul de 80 cm, dar și în amenajarea șantului destinat preluării apelor meteorice. Realizarea acestei noi benzi de circulație a presupus mai multe lucrări, valoarea investitiei ridicandu-se la circa 262.000 lei.