Azi, 27 septembrie 2019, se sună iar de intrare și recunosc că am emoții de fiecare dată în fața ușii masive de lemn a colegiului, ușă despre care toți știm că se deschidea al naibii de greu, mai ales când trebuia să plecăm mai repede.
Liceul pentru mine, și probabil și pentru voi, a fost locul în care fiecare a început aventura numită „adolescență”. A fost locul unde probabil, și spun probabil, fiecare dintre noi a trăit primele povești de dragoste, locul unde am trăit clipe de neuitat, de vis și de coșmar, pe care însă ni le amintim cu aceeași plăcere. Liceul a fost locul în care fuga de la ore ni se părea cel mai grozav lucru, iar o notă mică la teză sau la extemporal era un capăt de țară.
Acum cinci ani am spus că am închis cufărul cu amintiri, ca să nu se altereze de gânduri, stres și oboseală; dar azi, îl deschid împreună cu voi, ca să ne amintim și să trăim plini de emoție o reîntoarcere la izvoarele tinereții și energiilor noastre, să creăm din nou o punte peste ani.
Da, ne-am despărțit acum 40 de ani ca adolescenți plini de vise, de speranțe, și ne-am reîntâlnit, apoi, din cinci in cinci ani, mai maturi, poate mai înțelepți, poate mai echilibrați, și poate din ce în ce mai responsabili.
Da, 40 de ani pot părea puțini, comparativ cu istoria școlii noastre, care după cum știți, în 5 octombrie sărbătorește 100 de ani de existență, dar totuși suficienți pentru crearea unor amintiri profunde, de împărtășit, sper, oricui și oricând: propriilor copii, prietenilor, sau nepoților.
După cum știți, timpul are un fel al său de a se mişca repede şi de a nu-ţi da răgaz să devii conştient de trecerea anilor. Parcă mai ieri eram tineri și neliniștiți, iar azi ne întrebăm unde s-au dus toţi aceşti ani. Ştim doar că i-am trăit pe toţi.
– Dar, iată-ne aici, unde unii dintre noi sunt deja tineri pensionari, ” și milionari…. în timp liber” (după cum spunea d-nul profesor Cucer), iar pentru alții abia acum vârsta începe să se arate. Acum, noi suntem acei oameni maturi pe care îi vedeam şi în care nu ne imaginam niciodată că ne vom transforma.
Haideți să sărbătorim azi, când am încetinit un pic alergarea și ne-am oprit o clipă să ne uităm în interior, să ne întrebăm cine suntem noi cu adevărat și să vedem, că dincolo de tumultul banilor, poziției sociale și ascensiunii profesionale, tot ceea ce contează cu adevarăt sunt oamenii și felul în care ei ne ating viața.
Așadar, oameni mari ai bătrânului liceu, voi încheia acest mic « cuvânt de bun-venit » urându-vă ca azi la 40 de ani de la absolvire să fim din nou tinerii frumoși de altădată.
Geta Ciupa (Deac)
