După două luni de pauză, în Bihor a revenit pesta porcină

DSVSA Bihor informează asupra faptului că, după o perioadă de două luni de linişte epidemiologică, perioadă în care în județul Bihor nu au fost focare de PPA (pestă porcină africană), în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate, în data de 19.10.2022, a fost diagnosticat 1 focar nou de PPA la porcii domestici.

Focarul a fost declarat în localitatea Vășad, comuna Curtuișeni, localitate în care conform procedurilor specifice, specialiștii din cadrul DSVSA Bihor au luat imediat măsuri privind punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploatației afectate, impunerea de restricții de mişcare, efectuarea dezinfecției exploatației, a spațiilor de cazare ale porcilor, a afeilor, a perimetrelor, a ustensilelor și a obiectelor potențial contaminate.

În ceea ce priveşte evoluția PPA la porcii mistreți, situatia epidemiologică nu a suferit modificări, astfel încât numărul total al fondurilor de vânătoare în care evoîuează PPA, este de 24 fonduri. Toate animalele afectate sau suspecte, precum și cele care au venit în contact cu acestea, trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de către stat, în condițiile prevăzute de legislație.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

DSVSA Bihor solicită în continuare sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția ei.

Distribuie informația
Alte știri