Biroul de comunicare din Universitatea Oradea a transmis in aceasta dupa amiaza un comunicat de presa. Potrivit acestuia, Constantin Bungau regreta că astfel de acţiuni se desfăşoară în timpul campaniei electorale pentru alegerea funcţiei de Rector şi înainte de Admiterea pentru anul universitar 2016/2017.
„Cercetarea in rem declanşată de DNA face referire la organizarea concursului pentru ocuparea postului de profesor de la Departamentul de Psihologie din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio – Umane. În urma câştigării concursului pentru ocuparea postului didactic desfăşurat în perioada 26 – 28 ianuarie 2016, postul a fost ocupat de doamna Dindelegan Camelia, cadru didactic abilitat pentru conducerea de doctorat, încă din anul 2015.
Universitatea din Oradea va sta la dispoziţia organelor de cercetare astfel încât să poată fi eliminate toate suspiciunile care planează asupra instituţiei” se mai arata in comunicat.
Procurorii DNA Oradea au efectuat, miercuri, percheziții la mai multe adrese, printre care și la Universitatea Oradea. În dosar ar fi vizați rectorul Constantin Bungău, decanul Facultății de Științe Socio-Umane, Floarea Chipea, și conf. univ. Camelia Dindelegan.
Ancheta privește modul de promovare în funcții a unor cadre universitare.
Citeste alte detalii