Tentativa de unificare cu Sânmartinul a eșuat, dar Oradea și localitățile limitrofe se vor putea asocia în consorții administrative

Guvernul Ciucă a discutat în ședința de miercuri un proiect de lege care prevede înființarea consorțiilor administrative – asocierea voluntară dintre două sau mai multe localități învecinate, potrivit proiectului pus în dezbatere publică. Această modificare a fost asumată de România prin PNRR.

Proiectul de lege vizează completarea Codului Administrativ (Ordonanța de urgență 57/2019) și se adresează localităților care vor să coopereze și să se asocieze pentru a oferi în comun servicii publice.

Articolul introdus de noul proiect de lege: Două sau mai multe comune ori orașe care au în componența lor localități rurale, învecinate au dreptul ca, în limitele competenței autorităților lor deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, în consorții administrative, în scopul îmbunătățirii eficienței serviciilor publice, creșterii eficacității implementării investițiilor sau pentru eficientizarea utilizării resurselor umane specializate pentru atingerea intereselor colectivităților locale.

De notat că aceste consorții administrative nu vor avea personalitate juridică.

În ultimii ani au existat două tentative de unificare a unor localități învecinate pentru a crește eficiența serviciilor publice, unul la Oradea și unul la Buzău, ambele eșuate.

Distribuie informația
Alte știri