Durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu cea pentru alte afecțiuni

CNAS a transmis, joi, o serie de clarificări cu privire la acordarea concediului medical și a indemnizației pentru carantină, între acestea numărându-se faptul că durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu durata concediilor medicale pentru alte afecțiuni.

„Certificatul de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicul curant pe baza certificatului eliberat de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică. În caz de carantină, certificatele de concediu medical se pot elibera la o dată ulterioară, dar numai pentru luna în curs sau luna anterioară. Durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu durata concediilor medicale acordate unui asigurat pentru alte afecțiuni”, menționează Casa.

De asemenea, dacă durata perioadei de carantină stabilită de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică depăşeşte 90 de zile, nu este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

„Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul stabilită potrivit legii și se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, adaugă CNAS.

Alte știri