E grav! Coronavirus în Bihor: 363 de noi cazuri confirmate, 479 persoane internate, 8 decese și mii de oameni în carantină

Foto: Shutterstock

Astăzi, 14.11.2020, ora 8.30, în județul Bihor sunt: 363 cazuri confirmate în ultimele 24 ore (ieri erau 296), 479 persoane internate (ieri au fost 500), 6438 persoane vindecate de la începutul pandemie ieri erau 6159), 297 persoane decedate de la începutul pandemiei, cu 8 mai multe ca ieri.

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 4536 de persoane carantinate (4553 au fost ieri) și 2387 de persoane izolate la domiciliu (ieri erau 2414). De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 188 societăți comerciale și 64 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 440 de sancțiuni contravenționale, din care 164 cu avertisment scris și 276 cu amenzi în valoare de 117.300 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 226 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 35 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 12 în patrule mixte, aplicând 29 sancțiuni contravenționale din care 20 cu avertisment scris și 9 cu amenzi în valoare de 5000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Echipajele de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU BH) au efectuat 125 de acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, în localitățile în care nivelul de infectare cu noul coronavirus este ridicat. De asemenea, în vederea verificării modului de respectare a măsurilor de protecţie împotriva Covid-19, pompierii militari au efectuat 49 controale independente, în cadrul cărora au aplicat 49 de avertismente, în baza Legii nr. 55/2020. Personalul ISU BH asigură în permanență, suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI). În misiunile menționate au fost implicate 51 de cadre ale ISU „Crișana“.

Distribuie informația
Alte știri