Echipamente de protecție și biocide pentru Spitalul Clinic CF Oradea

Grupul Superbet vine ȋn sprijinul celor aflați ȋn linia ȋntâi a luptei împotriva COVID-19 și, cu ajutorul Asociației INACO – Inițiativa pentru Competitivitate, a donat echipamente de protecție și biocide, pentru 30 de spitale din România, printre care și Spitalul Clinic CF Oradea.

“Ca fost medic chirurg, știu câtă nevoie este într-un spital de orice ajutor, mai ales într-o situație de criză. Mă bucur pentru că suntem parte din acest efort național de ajutorare a sistemului medical și mulțumesc echipei noastre pentru implicare, atât în București cât mai ales în cele 23 de orașe în care vor ajunge aceste kituri. Cu ajutorul ambasadorilor Superbet, vizibilitatea gestului nostru va crește și pariez că va avea puterea unui exemplu. Mulțumesc de asemenea și partenerilor de la INACO și îi felicit pentru toate acțiunile pe care le întreprind.”, a declarat Augusta Dragic, președintele Fundației Superbet.

Ȋn Oradea, echipamentele de protecție (măști, combinezoane, capeline, viziere, costume biochimice și halate) și biocidele au fost livrate de ambasadorul regional Superbet, Șerban Sere, președintele clubului CSM Oradea, ȋmpreună cu echipa locală Superbet, care s-au alăturat campaniei, ca voluntari.

“Salut superjucătorii care ȋn momentele grele au făcut diferența, ȋmpreună putem superajuta, ajută și tu cum poți!”, sunt cuvintele lui Șerban Sere.

“Fiecare echipament înseamnă o viață protejată. Ne referim la viețile celor care au grijă de noi și care ne sunt speranța în lupta cu noul tip de coronavirus: membrii personalului medical. Toți producătorii și furnizorii la care am apelat sunt companii românești care au reușit să servească această nevoie acută de echipamente de protecție. Le mulțumesc pentru viteza, operativitatea și calitatea produselor cu care mergem alături de Superbet  la cele 30 de spitale, de pe întreg teritoriul României.”, a concluzionat   Andreea Paul – președinte INACO.

Această acțiune face parte din campania #PariemPeBine desfășurată de grupul Superbet și Fundația Superbet.

Distribuie informația
Alte știri