Având în vedere situaţia hidrometeorologică din ultimele 48 de ore, pe mai multe cursuri de apă din bazinul hidrografic Crișuri s-au înregistrat creşteri de debite şi niveluri care au generat depășirea cotelor aferente avertizării cod galben și cod portocaliu.
Astfel, în noaptea de sâmbătă pe duminică, 25 pe 26 decembrie, s-au înregistrau depășiri ale COTELOR de ATENȚIE pe opt cursuri de apă după cum urmează: Crișul Alb (județele Hunedoara și Arad), Valea Satului, Iosei, Sebiș (județul Arad); Crișul Negru, Galbena, Crișul Pietros și Valea Roșie (județul Bihor). Pe parcursul nopții, pe Valea Moneasa s-a depășit cota de inundații aferentă codului portocaliu.
Încă din data de 24 decembrie, echipele noastre se află în alertă și monitorizează permanent situația hidrologică și lucrările hidrotehnice pentru protejarea populației riverane. În prezent, inclusiv acumularea Mihăileni, aflată în construcție, acumulează apă atenuând astfel în mod semnificativ debitele de pe râul Crișul Alb. În cazul în care vor fi necesare intervenții operative, au fost mobilizate în teren formațiile de lucru Brad, Ineu și Gurahonț.
Duminică, 26 decembrie, s-a creat un punct critic pe Crișul Pietros, în localitatea Drăgănești, județul Bihor. Debitele mari au generat eroziuni pe malul drept, amonte de podul rutier DN76 aflat în construcție. ”De la primele ore ale dimineții, echipa Sistemului de Gospodărire a Apelor Bihor oferă suport tehnic primăriei pentru a se interveni cu piatră brută în zonele cu eroziuni de mal. Intervenția se află în curs de desfășurare și se realizează în colaborare cu Instituția Prefectului Bihor și cu Consiliul Județean Bihor.” a declarat Pásztor Sándor.