Economia e sub lupa specialistilor… la Universitatea din Oradea

Institutia academica gazduieste Simpozionul Internaţional „Muncă, bani, bănci, cultură şi politică (sec. XVIII-2016)”. Evenimentul, ajuns la a XIII-a ediţie, a debutat in aceasta dimineata.

Participă universitari şi cercetători, istorici, economişti, jurişti, sociologi, consilieri şi funcţionari de bancă din Bulgaria, Republica Moldova, Italia, Slovenia, Ungaria si Romania.

„Afirmarea în plan social, cultural-ştiinţific şi politic a unei naţiuni are la bază forţa economică pe care reuşeşte să şi-o clădească în timp. Ea trebuie acomodată cerinţelor vremurilor, împletind practicile de muncă tradiţionale cu impulsurile modernizatoare oferite de descoperirile ştiinţifice, patrimoniul preindustrial şi industrial, organizarea muncii în gospodăria sătească, meşteşuguri, industrie, diverse tipuri de afaceri. În viaţa de zi cu zi a individului şi a oricărui popor/naţiune, economicul îşi spune cuvântul. Asigurarea unui loc de muncă, a hranei zilnice îndestulătoare, a unui spaţiu locativ decent – plămădeşte în timp şi transmite colectivităţii: stabilitate, vigoare, curaj, demnitate, încredere în prezent şi viitor. Pentru a sesiza şi certifica aceste calităţi în spirala afirmării lor de-a lungul epocilor istorice, este necesară cercetarea istoriei economiei de către specialişti: istorici, economişti, jurişti, antropologi, sociologi”, se afirmă în prezentarea ediţiei din acest an, făcută de prof. univ. dr. Mihai D. Drecin.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri