„Educație fără culoare”: Două educatoare din Lăzăreni „confecționează” aripi pentru copii rromi

Doroteea Chiriac și Denisa Unguraș lucrează, împreună, ca educatoare la fundația Caleb din comuna Lăzăreni. Cele două au început un proiect îndrăzneț prin care doresc să schimbe modul în care sunt priviți copiii rromi în învățământ.

Ce este, mai exact, proiectul „Educație fără culoare”?

Doroteea Chiriac: Este un proiect a două educatoare care lucrează cu niște copii rromi. Ne-am dat seama că, în România, sunt multe cadre didactice care sunt în sistemul de învățământ și, uneori, nu au răspunsuri când vine vorba de metode de lucru. Nu că noi am avea toate răspunsurile, dar visul nostru este acela de a forma o comunitate de cadre didactice, care trec dincolo de rasism și cred că educația nu este numai pentru cei albi sau pentru cei albi cu bani.

Cum a luat ființă acest proiect?

 Doroteea: Când vin copiii în grupa mică, ei nu știu limba română. Am realizat acest lucru acum doi ani, când am luat prima generație. Eu nu știam limba lor. Vă dați seama care a fost haosul din grupa mea câteva săptămâni. Acel haos, la doi ani distanță, s-a transformat în miracol, când una dintre fetițe traducea pentru mine în limba rromani la un joc pe care l-am făcut cu grupa mică. Am făcut ochi mari și am zis că oricât de greu ar fi la început, miracole există. Fetița asta, traducea perfect, cu atitudine și coerență. Și așa s-a născut acest proiect, cu o dorință de a da ștafeta miracolului mai departe.

Ce înseamnă pentru voi acest proiect?

Denisa: Pentru mine, acest proiect înseamnă viață… . Înseamnă a crede și a lăsa si pe alții să înflorească. A răspândi mireasma vie și plăcută a educației care nu marginalizează. Nu contează ce culoare avem, fiecare copilaș are dreptul să se poată juca, să poată visa, să poată trăi și crește frumos.

Doroteea: O modalitate prin care să ne autodepășim, să ieșim din zona de confort făcându-ne vulnerabile pentru alții cu scopul de a ajuta copiii cu tenul mai închis să fie priviți la fel și să aibă șansa la o educație egală.

Cât de greu este să lucrezi cu copiii rromi?

Doroteea: Nu cred că poți să spui ”E greu” sau ”E ușor”. Uneori ești pe munte, alteori pe vale, iar alteori ești și în vale și pe munte. E grea diferența de cultură, faptul că pentru ei limba română e a doua limbă și în momentul în care intră în clasa 0 trebuie să fie la același nivel cu un copil român. E greu. Dar frumos. În acest moment e jobul meu de vis.

Denisa: Nu este ușor să lucrezi cu copiii rromi când nu crezi că există „mai bine decât cum e acum”. Când avem gândire limitata visele se pot spulbera. Când vrem rezultate de pe o zi pe alta fără să observăm, de fapt tăiem aripi… . Dar este frumos, este frumos să fii înconjurat de copilași care îți strigă numele tot la 10 secunde și care după 2 ani de grădiniță pot spune niște vorbe de ți se înmoaie inima: „Doamna, nu e voie să furăm”. Când munca, pasiunea și credința de a se putea „mai bine” se împletesc va fi greu uneori, dar frumos.

Care sunt părțile frumoase și cele mai puțin frumoase?

Denisa: Partea frumoasa este că, fiind cu copiii zilnic, înflorești și tu. Ei sunt sinceri, chiar dacă sunt rromi nu schimba cu nimic asta. Copilul tot copil e. Tot frumos e să vezi părinți care învață să creadă că grădinița și educația contează, sau să vezi un copilaș care vine singur la grădiniță, pe marginea drumului, pentru că mama e abuzata de bărbatul cu care stă și nu are voie să iasă din casă. Asta e frumusețea aici, să vezi cum semințele cresc. Partea mai puțin frumoasă e când auzi urlete și cuvinte grele, când unii sunt limitați și nu cred în mai bine, nu cred în schimbare, în transformare. E greu când copilul are absențe multe și orice ai face părintele e nervos și nu îl mai lasă la grădiniță. Tot greu e când noi, cei care am primit educație, aruncăm cu „pietre” în cei defavorizați și nu știm că piatra aceea o atinge și pe acea persoana care se ocupa de ei, de rromi… .

Doroteea: Părțile frumoase sunt momentele în care vezi în ochii copiilor acea sclipire de speranță care nu era în momentul în care au intrat în grădiniță. Și mai sunt mamele care ne mulțumesc sincer. La început nu făceau asta, dau au început să vadă schimbarea adusă de educație. În ceea ce privește părțile mai puțin frumoase, sunt fondurile. Noi lucrăm la o fundație și mai ales în această perioadă e mai greu. Mai ales că am realizat că acești copii nu știu visa. Sau mai exact ei nu știu ce să viseze, deoarece nu văd altceva decât un bunic care stă toată ziua pe marginea drumului și așteaptă să treacă ziua. Rar vei vedea un copil rrom care să zică că vrea să devină pompier sau medic. Dar cireașa de pe tort o reprezintă oamenii care mă privesc de sus când le povestesc că lucrez cu copiii rromi. Doare asta. Dar trece. Sper să ne schimbăm noi ca români.

Ce v-a făcut să nu renunțați până acum?

Denisa: Dragostea. M-am îndrăgostit pur și simplu de ceea ce fac. Mi-au trebuit vreo 2-3 săptămâni să simt ceva în inimă care să mă aducă mereu cu gândul la ei când eu, de fapt eram în vacanță… . Cred că dacă nu experimentăm un lucru nu are rost să vorbim despre el. De când lucrez cu copiii rromi și mă întorc în oraș acasă și dau de unul, doi pe stradă sau în tramvai, îi privesc altfel.

Doroteea: Schimbarea. Schimbarea copiilor și schimbarea părinților. Am văzut cum educația din grupă schimbă familia și comunitatea. Da, mulți spun că nu are rost investiția. Și poate au dreptate, dar știm că munca noastră se întinde pe generații. Poate noi nu vom vedea în totalitate roadele muncii noastre, poate alții vor recolta ce am semănat noi, dar bag mâna în foc că acei copii precum Sofia, Ioana, Beni, Gabriel și alții, vor rupe cercul comunității din care vin. Și copiii lor vor schimba lumea.

Până unde vreți să ajungeți cu acest proiect?

Denisa: Până în pânzele albe. Până când toți vor putea vedea realitatea (chiar dacă nu o vor crede) acestor copii, acestor rromi și că se poate mai bine. Și cu sprijinul altora cred că vom avea nu doar o grădină cu semințe plantate, ci o pajiște imensa plină cu flori.

Doroteea: Noi ziceam, mai în glumă, mai în serios, că ar fi fain să ajungem să povestim despre el în emisiune la Măruță, dar cine știe, să visăm nu ne costă nimic, ba din contră, face bine inimii. Dacă reușim să atingem o singură inimă, o singură mentalitate, atunci cred că ne-am împlinit misiunea.

Credeți că putem ajunge la acel nivel de educație astfel încât să nu mai existe discriminare între copiii/adulții rromi și copiii/adulții români?

Doroteea: Despre discriminare… . Subiectul acesta este unul dificil. Deoarece e ușor să spui că nu discriminezi, dar e mai greu să aplici asta. Cineva zicea că atunci poți spune că nu discriminezi, când ai lăsa-o pe fiica ta să se căsătorească cu un băiat rrom. Un fel de test. Eu cred că Dumnezeu poate să ne ajute să privim toți oamenii cu aceeași ochi, dar lucrul acesta nu se întâmplă peste noapte. Cred că începe cu copilul rrom care întinde mâna la colț de stradă, care în loc să primească o încruntare din partea noastră, primește un zâmbet. Poate continua cu a te juca cu copilul unei mame în tramvai. Pași mici. Poate să te oferi prima să îți așezi copilul în bancă cu un copil rrom. Nu știu. Dar știu că numai Dumnezeu poate schimba în totalitate ochii cu care inima alege să vadă oamenii de lângă noi.

Denisa: Da! Însă cu pași mărunți. Ș tot ceea ce noi facem cu proiectul „Educație fără culoare” este mai degrabă a duce vestea, a împărtăși decât „a demonstra” pentru că oricât încercăm să demonstrăm ceva unora ce nu vor să accepte deloc e degeaba. Nu putem schimba noi gândirea nimănui. Dar da, cred într-o lume fără discriminare, dar nu o lume perfectă. Cred că o mână de oameni pot fi o influență bună pentru o altă grămadă de oameni și tot așa,însă nu si pentru cei ce nu vor sa accepte, pe aceia noi nu îi putem schimba,însă se pot ei schimba cu timpul văzând ce e in jurul lor tot mai mult: acceptare, dragoste, blândețe, compasiune, ș.a.m.d. Și astfel, când ne adunăm tot mai mulți oameni care cred în mai bine, lumea se va umple de mai mult bine.

În final, ce ați dori să le transmiteți cititorilor „Oradea în direct”?

Denisa: Că o lume perfecta nu există, însă sunt colțuri în lume unde e nevoie de a oferi o mână, astfel încât generație după generație lumea să devină mai bună. O familie dezbinată, degradată poate oricând prinde aripi, dar doar atunci când noi, cei cu aripi, le arătăm că le au și ei, pentru că ei, cel mai posibil, nici nu știu că le au. Și asta pentru că nu cred. Credința mută munții din loc! Să nu uitam asta niciodată!

Doroteea: Mulțumesc că ați citit povestea noastră. Înseamnă mult. Acum eu aș avea o provocare pentru cei care sunt la catedră, dar nu numai. Puneți-vă pentru o clipă în papucii unui copil rrom. De la casa în care locuiește, la muzica pe care o ascultă, la mesele mai mult absente, la faptul că părinții lui nu știu să citească, la faptul că trebuie să aibă grijă de frați mai mici, la imposibilitatea de a visa, la lipsa iubirii pe care o primește. După ce ați făcut asta, scrieți pe foaie cum v-ați simțit. Asta e viața pe care noi o condamnăm, pe care o privim de sus și pe care o tratăm cu indiferență din spatele catedrei.  Acești copii au nevoie de educatori, învățători și profesori care să facă mai mult decât scrie în fișa postului. E nevoie ca învățământul să facă ceea ce a fost creat să facă, să schimbe vieți.  Să schimbe vieți printr-o educație fără culoare.

Rebeca OPRIȘ, Jurnalism, AN II

COMPANIE DE TRANSPORT INTERNAȚIONAL MĂRFURI ȘI LOGISTICĂ din Parcul Industrial Borș
ANGAJEAZĂ ECONOMIST SENIOR
CONDIȚII
Absolvent studii superioare economice
Vechime minim 5 ani in domeniu, cuprinzând toate aspectele activității financiar-contabile
Cunoșterea temeinica a legislației financiar-contabile in vigoare
Cunoștințe de operare MS Office (Word, Excel);
CV se trimite la adresa angajări@inovativlogistic.ro, pentru programare interviu

Alte știri