Elevii bihoreni sunt campionii etapei interjudeţene a concursului „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa”

Echipa Colegiului Naţional „Octavian Goga” Marghita a câștigat titlul de campioană la categoria liceu, iar la categoria gimnaziu, prima treaptă a podiumului a fost ocupată de echipa Școlii Gimnaziale nr. 1 Remetea, în cadrul etapei interjudeţene a concursului cu tematică de protecţie civilă “Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat la Oradea, în data de 24 mai.

La startul competiţiei, organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor,  s-au aliniat cinci echipe câştigătoare ale fazelor judeţene (două echipe pentru ciclul gimnazial şi trei pentru ciclul liceal), din Bihor, Bistriţa-Năsăud şi Cluj, judeţul nostru fiind reprezentat, la nivelul ciclului gimnazial, de elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Remetea, iar la ciclul liceal, de cei ai Colegiului Naţional „Octavian Goga” Marghita.

După parcurgerea probei teoretice şi a celor două probe practice, care au constat în  „Transportul asistat al unui accidentat, aşezat pe targă, pe distanţa de 50 metri” şi în „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”, în fruntea clasamentului general, la categoria liceu (15-18 ani), s-a situat echipa Colegiului Naţional „Octavian Goga” Marghita, coordonată de doamna profesoară Afloarei Maria, urmată de echipa Colegiului Tehnic Energetic Cluj-Napoca (județul Cluj), pe locul III situându-se echipa Colegiului Național „Petru Rareș” Beclean (județul Bistrița-Năsăud), iar la categoria gimnaziu (10-15 ani), locul I a fost ocupat de elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Remetea, coordonați de domnul profesor Leș Gabriel Florin, locul II revenindu-i echipei Școlii Gimnaziale nr. 1 Leșu (județul Bistrița-Năsăud).  

Cele două echipe bihorene, situate pe primul loc la cele două categorii, vor participa la etapa naţională a concursului, ce se va desfășura în luna iunie, la Deva, județul Hunedoara.

Premiile au constat în diplome şi cupe şi nu în ultimul rând, în mulţumirea de a fi parte integrantă dintr-un grup a cărei coeziune a cântărit greu în obţinerea succesului, iar pe termen lung, în satisfacţia asimilării unor cunoştinţe şi deprinderi practice menite a le proteja viaţa şi a-i apăra pe cei din jur în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

Felicităm toate echipele participante și profesorii coordonatori ai acestora, iar campionilor le urăm mult succes la etapa națională a concursului „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa”, transmite ISU BIhor.

Distribuie informația
Alte știri