Elevii de clasa a VI-a susţin proba de Limbă şi comunicare a Evaluării Naţionale

Ministerul Educaţiei anunţă că, miercuri, încep evaluările naţionale de la finalul claselor a VI-a, a IV-a şi II-a din anul şcolar 2020 – 2021. Primii care vor susţine examenele sunt elevi claselor a VI-a, care încep cu proba scrisă de Limbă şi comunicare.

”Prima probă scrisă (limbă şi comunicare) se adresează elevilor din clasele a VI-a (EN VI) şi începe miercuri, 12 mai. Următoarea probă (matematică şi ştiinţele naturii) are loc joi, 13 mai. Cele două teste vizează evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) de cei peste 181.000 de elevi înscrişi în clasa a VI-a la începutul anului şcolar”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că în fiecare judeţ, dar şi în municipiul Bucureşti, comisiile de examen au stabilit un interval orar unic pentru desfăşurarea testelor, pentru toate unităţile de învăţământ. În majoritatea judeţelor examenele încep la orele 10.00 sau 11.00. 

”Toate probele se susţin cu prezenţă fizică, indiferent de scenariile în care se află unităţile de învăţământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi”, a precizat Ministerul Educaţiei.

Durata alocată rezolvării acestora este de 60 de minute. Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.

Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri