Elevii pușcăriași de la terase protestează!

Vineri, 21 mai, directorul școlii noastre, Florin Nicoara a fost demis din funcția de director de către Inspectoratul Școlar Județean Bihor, pentru nerespectarea regulilor impuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în scopul de a obține un program mai eficient, atât pentru elevi, cât și pentru profesori și părinți.

Ce înseamnă aceste schimbări, de fapt?

În primul rând, Inspectoratul dorește revenirea la programul normal de 50 de minute, cu pauze de 10 minute, nemaiexistând ziua online. Totuși, o astfel de schimbare neașteptată la nivelul direcțiunii atrage după sine un întreg haos în procesul încheierii anului școlar. Acest lucru înseamnă că vom fi nevoiți să purtăm masca minim 5 ore pe zi, luând în considerare temperaturile în creștere, riscul de contaminare poate crește substanțial. Siguranța a fost pusă până acum pe primul loc, măsurile luate de domnul Director Florin Nicoara s-au dovedit a fi atât utile, cât și în interesul nostru, al elevilor.

„Trei profesori nu justifică situația ca în fiecare zi 20% din elevii liceului să nu participe la ore”

Prin cei 20% din elevi care nu participă FIZIC la ore se produce o fluidizare a circulației pe holuri și în curte, această zi fiind și o pauză bine meritată de la purtatul zilnic al măștii. Orele de 40 de minute nu sunt o măsură adoptată doar de Gojdu, însă se pare că doar noi vom suferi mânia inspectoratului.

„Este regretabil că elevii sunt ţinuţi ca în puşcării.”

Aceasta afirmație gravă a domnului Inspector Blage, pe care noi nu o considerăm deloc adevărată sau necesară. Dânsul și-a exprimat opinia în locul nostru, al elevilor, oferind o așa zisă „salvare” unei situații care nu necesita ajustări.

„Nu poţi să-ţi baţi joc de dimensiunea orei didactice, să o faci de 40 de minute, iar copiii de la Gojdu să fie la ora 12 pe terase.”

Alte spuse revoltătoare, venite din partea „salvatorului” de la inspectorat, pe care noi nu le considerăm nicidecum juste. Domnul Director Florin Nicoară a făcut tot ceea ce a fost omenesc posibil pentru a mulțumi întreg colectivul de elevi și profesori, dar și pentru a se încadra în limitele legii, respectând recomandările din ghidul emis de minister, care spune clar că fiecare școală procedează așa cum consideră că e mai bine. După părerea domnului Inspector, munca din cadrul școlii nu poate fi comprimată, calitatea nefiind la fel de importantă ca și cantitatea. În cele 40 de minute, elevii sunt stimulați să își păstreze atenția pentru a acumula cât mai multă informație, astfel încât orele devin mult mai interesante, iar elevii nu apucă să își piardă atenția.

În plus, considerăm că activitățile care se desfășoară în afara cursurilor nu pot fi judecate de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, fiecare elev având dreptul să aleagă cum își petrece timpul liber.

Noi, ca gojdiști, suntem profund jigniți de afirmațiile Inspectorului General. Decizia care se consideră „în favoarea noastră” nu este deloc așa. Pe lângă programul bine realizat, relația dintre elevi și domnul director a fost mereu una extrem de bună, acesta fiind mereu dornic de a remedia orice fel de conflict. Domnul Director Nicoara ne-a încurajat mereu să ne dezvoltăm și pe plan personal, el fiind motivul pentru care putem să scriem acest articol, motivul pentru care avem club de dezbateri, motivul pentru care putem să „alergăm alături de profesorii noștri”, motivul pentru care am putut organiza un târg caritabil atunci când colega noastră se afla la nevoie și lista poate continua… Nicoara reprezintă sufletul Gojdu, nu putem să îl pierdem.

În același sens, considerăm că ceea ce ne definește pe noi, de fapt, este performanța, nu „ieșitul la terasă la ora 12”. Pe noi, elevii pușcăriași de la terasă nu ne-a întrebat nimeni (din nou) ce credem despre această decizie, acest lucru nu se întâmplă niciodată pe plan intern în Gojdu, Directorul Nicoara consultându-se mereu cu elevii, profesorii și părinții. Poate că tehnica Nicoara ar trebui să fie adoptată și la nivel înalt, pentru ca inspectoratul să își recapete buna funcționare.

Dragă domnule primar, vă cerem ajutorul dumneavoastră, noi, elevi, profesori, părinți, deoarece noi avem nevoie de domnul Director Nicoara, atât pentru management-ul impecabil implementat în școala noastră, cât și pentru omul minunat care ne-a reprezentat admirabil până acum, fiecare decizie luată fiind în primul rând pentru binele nostru.

Pentru un mesaj sincer și direct putem analiza și declarația dată de Ștefan Abrudan – Președintele Consiliului Școlar C.N. Emanuil Gojdu pentru bihon.ro.

„Afirmația apărută în presă că suntem ca într-o pușcărie e îngrozitoare. Nu există așa ceva! Faptul că s-a decis ca orele să fie de 40 de minute e în favoarea noastră. Fiindcă e mult să stăm cu mască atâta timp. Referitor la grozăvia că suntem ținuți în clase, e un mare neadevăr. Se iese în curte după un grafic stabilit. Suntem însoțiți de profesorul de la ora respectivă. Iar pauzele sunt de 5-10 minute, cât o pauză normală. Ieșim în curte pentru oxigenare, socializăm cu colegii din clasă, respectând regulile impuse în pandemie. Chiar dacă sunt și clase concomitente în curte, noi rămânem cu clasa noastră, tocmai pentru a scădea riscul de contaminare. Eu am aproape zilnic întâliri cu asociația de părinți și cu elevii din școală. Nu au existat plângeri de acest fel. Nici de la părinți, nici de la elevi. Noi considerăm că demiterea domnului director este un abuz și a căzut ca o furtună peste noi. Am decis să protestăm luni în curtea școlii, cu respectarea măsurilor de siguranță. Vom protesta și în mediul online și vom depune memorii”.

Mela Ardelean – Redactor Șef GOJDIȘTII

Distribuie informația
Alte știri