Elicopter SMURD, solicitat de urgenţă pentru salvarea unui bărbat accidentat pe părtia Vârtop din Bihor

Foto: news.ro

Elicopterul SMURD a fost solicitat, sâmbătă, pentru salvarea unui bărbat accidentat pe părtia Vârtop, judeţul Bihor. Bărbatul a suferit mai multe răni.

Personalul Salvamont Salvaspeo Bihor a fost primul intervenient la locul incidentului, acordându-i bărbatului primul ajutor necesar, până la sosirea echipei medicale a elicopterului.

Bărbatul a fost stabilizat, preluat de elicopter şi transportat de urgenţă la o unitate spitalicească din municipiul Oradea.

”Aeronavele Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I au participat, până la această oră, la salvarea a 9 persoane aflate în dificultate, victime ale accidentelor grave sau pacienţi care au necesitat transferul în alt spital, precum şi la misiuni în sprijinul structurilor de ordine şi siguranţă publică”, a mai transmis Inspectoratul General al Aviaţiei din MAI.

Distribuie informația
Alte știri