Evoluţie satisfăcătoare a juniorilor, la Campionatul Naţional de tir cu arcul

Lotul de juniori mari ai Clubului Sportiv Redpoint Oradea, format în proporţie de 50% din sportivi de la categorii mai mici de vârstă, s-a comportat mulţumitor la recent încheiatul campionat naţional outdoor de tir cu arcul, pentru seniori şi juniori. Acesta a fost ultima competiţie majoră de tir cu arcul din acest an, din octombrie sportivii urmând a începe pregătirea pentru sezonul de sală de anul viitor.

Desfăşurat la Aninoasa (jud. Hunedoara), Campionatul Naţional de tir cu arcul pentru seniori şi juniori mari a adunat la linia de tragere aproape 100 de concurenţi din toată ţara. Cei mai mulţi dintre ei, trăgători de elită sau cu mare experienţă, de la cluburi titrate şi puternice, dornice să-şi treacă în palmares măcar o medalie la acest important concurs. Orădenii au deplasat la acest campionat o echipă formată din trei junioare şi un junior. Două dintre fete au concurat, de fapt, la o categorie net superioară, cea de juniori mari.

Dacă veteranii Alin Mureşan şi Vivien Bălteanu n-au confirmat pregătirea, obţinând rezultate sub aşteptări (Bălteanu a ajuns, totuşi, până în semifinale, dar a fost eliminată la puncte), în schimb cele două junioare mici s-au comportat exemplar. Astfel, Teodora Vari şi-a depăşit propriul record personal competiţional, iar Bernadett Haragos a fost revelaţia echipei, reuşind, la numai 13 ani, şi abia patru luni de pregătire, să se claseze pe locul 3 în calificări şi să treacă de pragul de 300 de puncte per distanţă. Orădenii au mai obţinut şi un loc 5 la echipe mixte, prin Alin Mureşan şi Bernadett Haragos.

Aceste rezultate au fost posibile şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, Rivolto Cons, Darer, Vitrerom, Banca Transilvania, Turism Felix, Liceului Sportiv şi Liceului Sanitar. Ultimul concurs outdoor din acest an, Cupa Cetăţii/ Cupa Toamnei Orădene, va avea loc în 6 octombrie, în Parcul Cetăţii, urmat de finala Campionatului Judeţean de tir cu arcul. Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul este singura din România care derulează un campionat judeţean.

Distribuie informația
Alte știri