Evoluţii admirabile pentru tinerii jucători de la FC Bihor în primele zile ale turneului „Elite Neon Cup” de la Atena

Academia FC Bihor a debutat marţi într-unul dintre cele mai prestigioase turnee de juniori din Europa! Este vorba despre „Elite Neon Cup”, competiţie care se desfăşoară în Grecia, la Atena, acolo unde clubul orădean este reprezentat de echipa U14, condusă de antrenorul Sorin Pop.

După ce marţi, în prima zi a turneului, tinerii fotbalişti roş-albaştrii s-au descurcat admirabil, reuşind evoluţii şi rezultate apreciabile, miercuri însă chiar au dat lovitura în meciul decisiv împotriva liderului grupei!

Concret, în prima zi a competiţiei, marţi, tinerii jucători aflaţi sub îndrumarea antrenorului Sorin Pop și a coordonatorului Centrului de Juniori Stelian Farcau au fost egali cu cei de la Oxford United, cu care au remizat cu scorul de 0-0, iar apoi şi cu Olympiacos Pireu, cu care au încheiat cu scorul de 2-2. Apoi, în prima parte a zilei de miercuri ei au învins Alexandros Kilkis Academy FC cu categoricul scor de 4-1, marcatorii fiind Raul Paul – de două ori, Casian Lăzău și Denis Gal. Astfel, tinerii jucători ai FC Bihorului au câştigat Grupa H şi s-au calificat pentru fazele eliminatorii.

Clasamentul Grupei H a avut în frunte pe FC Bihor cu 5 puncte, urmată de  Alexandros Kilkis Academy FC cu 4 puncte,  Oxford United cu 2 puncte şi  Olympiacos Pireu cu un singur punct.

Miercuri după-amiază, FC Bihor U14 va susține primul meci eliminatoriu din faza superioară a competiției.


De menţionat că „Elite Neon Cup” este un turneu de prestigiu, la care participă în ediția de anul acesta academii importante, precum RB Salzburg, AEK Athena, Olympiacos Pireu, Oxford United, Panathinaikos Athena, FC Twente sau Liverpool. De asemenea, de-a lungul timpului, la „Elite Neon Cup” au participat echipe ce au reprezentat cluburi cu puternică rezonanţă internaţională, precum: Bayern Munchen, Borussia Dortmund, FC Copenhaga, Galatasaray Istanbul, Juventus Torino, FC Liverpool, Manchester City, AC Milan, Paris SG, Partizan Belgrad, AEK Atena, PAOK Salonic, Olympiacos Pireu şi Vitesse Arnheim.

Pe lângă acestea, participarea din această săptămână a tinerilor fotbalişti orădeni la turneul de la Atena marchează revenirea Academiei FC Bihor în elita fotbalului juvenil, după o pauză îndelungată, fiind primul turneu de talie internațională la care participă una din echipele Academiei FC Bihor, după mulți ani.



Distribuie informația
Alte știri