Expoziția ”O călătorie în timp cu tramvaiul la Oradea”

Cu ocazia Campionatului european al vatmanilor, ce se va desfășura la Oradea, în 3 iunie 2023, Muzeul Țării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Oradea Transport Local, organizează expoziția „O călătorie în timp cu tramvaiul la Oradea” care va putea fi admirată în tramvaiul de epocă din zona Pieței Unirii, în perioada 2-3 iunie 2023. Responsabil de acest proiect expozițional este dr. Ronald Hochhauser, muzeograf, Muzeul Țării Crisurilor.

Ulterior, expoziția va sta la dispoziția tuturor celor care vor alege să facă turul turistic al orașului.

Astfel, istoria „tramvaiului orădean” promovată trilingv prin curiozități scurte și interesante, dar și prin cărți poștale din epocă, din colecția muzeului, și fotografii realizate în ultimii 50 de ani, ajunge mai aproape de orădeni și nu numai.

Distribuie informația
Alte știri