S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, marți, 09.11.2021,din cauza lucrărilor de intercalare a noii rețele de alimentare cu apă pe strada Sfântul Apostol Andrei, lucrare executată de către antreprenorul S.C COMPLET INSTAL SRL, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 09.00şi 16.00.
Vor fi afectaţi consumatorii situați pe străzile: Sfântul Apostol Andrei (tronsonul cuprins între străzile Bulevardul Decebal și Szigligeti Ede ), Anton Pann, B.P. Hașdeu, Tarcăului, Menumorut și Leagănului.
Rugăm consumatorii să îşi asigure rezervele de apă pentru acest interval de timp. Compania de Apă își cere scuze pentru inconvenientele provocate, iar în cazul în care apa la robinete va fi tulbure, se recomandă utilizatorilor să nu o folosească în scopuri menajere până la limpezire. Orice sesizare se poate transmite la Dispeceratul central al companiei, la numerele de telefon 0259 – 430.928 sau 0359 – 410.203, program permanent.