Fără apă rece pe câteva străzi din Oradea dar și în patru localități din Bihor, miercuri, 26 aprilie. Vezi care sunt

CAO anunţă consumatorii că, în ziua de miercuri, 26 aprilie, din cauza lucrărilor de intercalare a unei noi rețele de alimentare cu apă în zona străzii Octavian Goga, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, în intervalul orar 9.00 – 20.00.

Vor fi afectaţi atât consumatorii de la blocurile situate pe malul stâng al Crişului Repede alimentate prin stații de hidrofor (cu excepția Cartierului Nufărul), cât și consumatorii din localitățile Sântandrei, Nojorid, Leș și Livada. 

„Precizăm faptul că, în acest interval orar, pentru consumatorii situați în zonele de case ale malului stâng al Crişului Repede furnizarea serviciului de alimentare cu apă se va face cu presiune scăzută și există posibilitatea ca în aceste zone să apară deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii). Rugăm consumatorii să îşi asigure rezervele de apă pentru acest interval de timp. 

Ne cerem scuze pentru inconvenientele provocate, iar în cazul în care la repunerea în funcţiune a serviciului de alimentare cu apă se observă deficienţe în parametrii de furnizare şi de calitate a apei, vă rugăm să transmiteţi orice sesizare la Dispeceratul central al companiei, la numerele de telefon 0259 – 430.928 sau 0359 – 410.203, program permanent”, transmit reprezentantii Companiei.

Distribuie informația
Alte știri