Fără semafoare pe DN76! Vezi de când – VIDEO

Începând de luni, 5 decembrie, vor dispărea toate semafoarele de pe DN76 Oradea-Deva. Acesta este anunțul făcut duminică, 4 decembrie, la Ștei, de ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, în cadrul unei conferințe de presă organizată în stradă, în mijlocul orașului, pe porțiunea închisă circulației rutiere din cauza lucrărilor de reabilitare a carosabilului.

Deși termenul inițial de finalizare a căii de rulare fusese anunțat pentru luna noiembrie, ploile din luna octombrie au dat peste cap calculele constructorilor, ceea ce a dus la întârzieri. Cu toate acestea, ministrul Bușe se declară mulțumit pentru că în patru luni s-a reușit ceea ce nu s-a făcut în 10 ani. Domnia sa recunoaște că „DN 76 mi-a fost dat ca prioritate de către primul-ministru, precum și reformarea CNADNR. Prezența mea constantă aici nu s-a datorat faptului că sunt originar din zonă, ci după cum am fost obişnuit să lucrez în alte părţi, eu sunt acolo unde sunt probleme. Aici a fost, într-adevăr, un lucru în echipă, pentru că toţi au contribuit. Societatea civilă ne-a alertat la lucruri pe care noi nu le vedeam clar, domnul Cecan (Eugen Cecan, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj -n.n.) şi CNAIR-ul şi-au asumat lucruri pe care nu şi le-au asumat înainte. Constructorii au fost alături de noi. Toată lumea a contribuit. Este un succes de echipă, care poate fi un model. Drumul este perfect? Nu. Este perfectibil. Data viitoare va fi mai bine”, a conchis ministrul Transporturilor.

„Nu vor mai fi stopuri nicăieri, nu vor mai fi gropi sau casete, cum se numesc, pentru că vor fi acoperite. Sunt lucrări care mai trebuie continuate, mai ales spre Vârfuri, lucrări mai ample, dar vor fi in aşa fel făcute încât să se poată circula în siguranţă şi să nu afecteze nici traficul. Eu i-am rugat să nu se oprească acum, să continue cât le mai permite sezonul, astfel încât să se avanseze mai mult decât prevăzuseră ei”, a subliniat ministrul Sorin Buşe.

Noul termen de finalizare al tuturor lucrărilor de pe DN 76 Oradea – Deva este luna septembrie 2017. „Vorbim de finalizare, care nu afectează traficul. Vor mai fi de efectuat rigole, se va mai lucra la trotuare, să fie un drum bun, frumos”, a adăugat ministrul.

Reprezentantul societăţii civile, Dan Popa, iniţiatorul a numeroase proteste privind starea proastă a drumului şi administratorul paginii de facebook „DN 76” a subliniat că datorită ultimilor doi miniştri ai Transporturilor – Dan Costescu şi Sorin Buşe – „lucrările au fost deblocate şi, chiar mai mult, au avansat extraordinar. Pe perioada a 4 luni şi jumătate, pe acest drum, putem spune fără nicio rezervă, s-a lucrat mai mult decât în ultimii 10 ani. Fără nicio laudă. Au fost deblocate plăţile, s-a dat drumul lucrărilor, societăţile antreprenoare şi-au găsit firme care să lucreze în mod serios. Noi, ca reprezentanţi ai societăţii civile, chiar dacă nu suntem experţi în acest domeniu al construcţiei de drumuri, putem afirma că acest drum va rezista mulţi, mulţi ani de acum înainte”.
Cu toate acestea, există porțiuni care demonstrează carențe în calitatea lucrării executate de Azvi atât pe Dealul Bitiilor, cât și la Sudrigiu, aspecte recunoscute de ministrul Bușe. Domnia sa a cerut reprezentanților constructorului spaniol să se mobilizeze pentru corectarea deficiențelor acolo unde este necesar.

În ceea ce privește porțiunea de 47 de km, de la Oradea la Dealul Bitiilor, aceasta va fi împărțită în trei tronsoane de câte aproximativ 15 km fiecare, urmând ca documentația pentru un tronson să fie urcat deja încă din această lună în sistemul electronic de achiziții publice.
La întâlnirea de la Ștei au participat constructorii – Ștefan Gomboș, project manager din partea Azvi, și Beniamin Rus, patronul firmei Selina, care lucrează în subantrepriză la Construct Mod pe porțiunea Lunca-Vârfuri pe DN76. De asemenea, la întâlnirea cu ministrul au participat și primarii liberali din zonă și fostul președinte al Consiliului Județean, Cornel Popa.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri