În cadrul celui de-al doilea joc amical al acestei ierni, pe care FC Bihor l-a susţinut, la Simeria, în faţa echipei de pe locul secund în Liga 2, roş-albaştrii au fost întrecuţi cu scorul de 2-0, după ce la pauză s-a consemnat egalitate. Ambele goluri ale hunedorenilor s-au consemnat în repriza secundă, când a marcat golgheterul celor de la Corvinul, Marius Coman.
„Am avut un joc bun, în compania unei echipe bune, care nu întâmplător este pe locul 2 în Liga a II-a. Pentru noi a fost un antrenament destul de util şi important, pentru că am jucat pe un teren cu iarbă, fiind primul joc pe o astfel de suprafaţă în acest an. Au fost două reprize diferite. Dacă în prima parte a fost un joc echilibrat, fără a ne pune probleme prea mari cei de la Hunedoara, un joc în care am pus probleme şi noi, iar rezultatul cred că a fost echitabil, în repriza a doua am început destul de bine, dar am făcut greşeli foarte mari în defensivă, greşeli nepermise, astfel că o echipă experimentată, o echipă cu calitate, a ştiut să ne taxeze. Am trimis în teren din nou două formule distincte în cele două reprize, pentru că suntem în perioada de pregătire, în care trebuie să dăm minute cât de cât egale jucătorilor şi căutăm să găsim formula ideală, încercăm să cristalizăm şi să omogenizăm întreg lotul”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul Florin Farcaş.